miercuri, 11 mai 2016

Statut de domnişoară/doamnă



De la statutul de mademoiselle la statutul de madame...

Ce sentiment ai atunci când cineva te strigă doamna cutărescu?! Ciudat :). Însă în acelaşi timp un sentiment de respect, parcă de siguranţă, de apartenenţă. Eşti a celui ce ţi-a jurat iubire în faţa Lui Dumnezeu, a celui ce acum are grijă de tine parcă mai mult (nu că nu ar fi avut şi înainte), dar acum măcar îţi lasă senzaţia. Glumesc! :) Totul se împarte acum la doi, până şi curăţenia nu-i aşa? Da aţi citit bine fetelor, totul trebuie stabilit încă de la început, ca fiecare să ştie ce are de făcut şi să existe cât mai puţine conflicte în cuplu (pentru că deloc nu are cum să nu fie). 
"Tu dai cu aspiratorul, iar eu spăl/înşir de fiecare dată rufele. :)"

Aşa, revenind la statutul de doamnă, de curând un domn în adevăratul sens al cuvântului, a indrăznit să îmi spună domnişoara Florina... Eu imediat, doamna nu domnişoara! Deja mă obişnuisem cu statutul de doamnă vă daţi seama. Trecusem de perioada aia în care mă simţeam ciudat dacă cineva îmi zicea doamnă.Hmm, după care domnul zice; "doamnă ai să fii când ai să ai copii, până atunci eşti încă domnişoară." Mmm, mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut. Cumva îi dau dreptate, există un adevăr în ceea ce a spus el, faptul că devii mamă câştigi mai mult respect în faţa celorlalţi şi totodată mai multă experienţă în rolul acesta de doamnă. Aşa încât s-ar putea ca pentru unii să rămânem tot domnişoare, pentru unii doamne, pentru părinţi tot copilul lor şi tot aşa.

Până la urmă cred că cel mai mult contează să te simţi bine în pielea ta! De exemplu poţi fi copil în sufletul tău şi doamnă în societate, sau cum vrei tu, totuşi să fie un echilibru în toate astea şi să nu existe confuzii de rol.


  Cu şi despre alte subiecte în curând!
   Vă pupi!

Rochie de mireasă Babyonlinedress
Şedinţă  foto Marius Prodan