miercuri, 3 mai 2017

Cum ne iertăm părinții

By Psihoterapeut Florina Pascariu

Deseori unora li se întămplă să se maturizeze mai devreme și asta pentru că, copilăria pe care au avut-o nu a fost una prea fericită. Bineînțeles se poate întâmpla și invers (depinde de la caz la caz), ca adulții să se poarte ca niște copii. De pildă unora li se întâmplă să se afle într-o situație mai dificilă, să aibe o problemă sau pur și simplu să li se dea o sarcină de rezolvat la serviciu și prima reacție sau primul gând pe care îl au, să fie „nu știu” sau „nu pot face acest lucru”, o stare parcă de disconfort. Ei bine aici intervine, teama de a face ceva, căruia i se poate ascunde în spate altceva. Cum ar fi, neîncrederea în sine, care poate fi dobândită încă din copilărie, prin simplul fapt că părinții au transmis ideea de „nu ești bun de nimic”, „nu știi să faci acest lucru” sau „Popescu e mai bun decât tine”. Și uite așa rănile copilăriei și-au făcut câte un loc adânc înrădăcinat în suflet și în subconștient, de nu mai știi de unde și cum îți vin anumite gânduri, care la rândul lor generează emoții negative precum teama, frica de a ieși în față sau alte stări.
Să vă dau un exemplu general, mulți copii au crescut doar cu un singur părinte, pentru că celălalt părinte a plecat să muncească în strainătate, un lucru care se întâmplă tot mai des în zilele noastre. Cum credeți că se simte un copil, atunci când este întrebat de către un alt copil „dar mama ta unde este?”, cel mai probabil singur, pierdut, un copil care nu știe ce înseamnă sentimentul de iubire împărtășit cu mama.

Acum adult fiind, vrei să scapi de rănile din trecut

Un prim pas ar fi acceptarea trecutului tău. Acceptând ceea ce ai trăit în trecut, te împaci cu gândul, cu sufletul tău și astfel închei un capitol. E ca și cum ai trece de la o etapă la alta și ai spune da prezentului și viitorului.
Un al doilea lucru foarte important ar fi iertarea. Prin iertarea celor ce ți-au greșit, îți faci un bine ție, în primul rând și apoi lor. Te vindeci pe tine însuți și astfel nu mai dai voie gândurilor negative și trecutului să-ți invadeze prezentul.
Un al treilea lucru, atunci când îți vin în gând secvențe din trecut, scrie-le într-un jurnal. Astfel îți vei descarca din emoții, ceea ce te va face să te simți mai bine.
În cazul în care simți că nu poți trece de unul singur peste trecut, ai stări de tristețe frecvente sau încrederea în sine este scăzută, un specialist te poate ajuta să vindeci acele răni și totodată să privești încrezător în viitor.


Cu drag, Psihoterapeut Florina Pascariu
Gamma Kids by Gamma Institute



luni, 10 aprilie 2017

În lumea poveștilor – timp pentru copilul meu



În lumea poveștilor – timp pentru copilul meu

Dacă în articolul anterior, pe care îl găsiți aici, v-am povestit despre primii trei ani din viața copilului, așa cum v-am promis, am revenit cu câteva idei, în ceea ce privește timpul petrecut alături de copilul nostru. Știm foarte bine că în ziua de astăzi totul se derulează într-un ritm foarte alert, în minte avem mereu o listă cu ceea ce trebuie să facem, și astfel uităm să petrecem timp de calitate alături de cei dragi. Copilăria este cea mai importantă parte a vieții unui om, deoarece este etapa în care un individ se formează și își creează aspirațiile pentru când va deveni adult. De aceea este important ca și părinte să ne implicăm activ în dezvoltarea copilului nostru.   


Iată câteva sfaturi, câțiva pași de urmat, când vine vorba de timp petrecut alături de copilul nostru. Să luăm ca exemplu concret povestea sau poezia spusă sau citită copilului.

Puneți copilului o întrebare simplă la începutul poveștii, cum ar fi: "Vrei să-ți spun/citesc povestea despre Cenușăreasa?" sau "Ți-ar plăcea să-ți spun o poveste despre un elefant?". Dacă aveți o carte cu poze, aratați-i o poză semnificativă și întrebați-l de exemplu: "Cum se numește animalul despre care este vorba în poveste?" sau "Iți place acest animal?". În acest fel, copilul participă la poveste și va fi probabil interesat de ea. Pe masură ce copilul crește, răspunsul la întrebarea pusă la începutul poveștii de dvs. va putea fi dat eventual de către copil la sfarșitul povestii.


Fiți pregătiți să-i răspundeți copilului la întrebările puse, căci copiii au întotdeauna întrebări de pus. Dacă știti răspunsul, dați-l pe loc, iar dacă nu căutați-l în dicționare, enciclopedii sau pe internet etc. Astfel copilul se va familiariza cu locurile unde "pot fi căutate răspunsuri la întrebări" și va ști să le caute singur când va putea să citească.

Faceți comentarii asupra poveștii, dar nu prea multe în timpul acesteia, căci povestea este importantă. Din timp în timp puteți sublinia personajele, scenele sau activitățile din poveste. Desigur, pentru copiii mici este bine să le aratati pe pozele aferente poveștii persoanele/animalele/plantele din poveste și poate, pe o altă poză să-l puneți să recunoască personajele pe care i le-ați arătat anterior.

Puneți o întrebare la sfarșitul poveștii, care să-i dezvolte imaginația copilului. Poate fi o idee de continuare a poveștii, de genul "Și ce crezi tu că s-a întamplat mai departe?" sau o alta idee de dezvoltare a poveștii, cum ar fi: "Oare ce s-ar fi întâmplat cu Pinochio dacă nu ar fi mințit și nu i-ar fi crescut nasul?". Chiar și părerea copilului despre poveste este binevenită, cum ar fi "Iți pare bine că Scufița Roșie a scăpat cu bine din gura lupului?"


Copilăria este o lume de miracole și de uimire, a creației și a poveștilor scăldate în lumină, iar noi părinții suntem îndrumători în lumea celor mici.

Cu drag,
Psihoterapeut Florina Pascariu

Servicii psihologice: 

Sursa: cartea Mama și copilul Ghid de creștere a copilului mic
Dr. A.J.R Waterston

vineri, 7 aprilie 2017

Primii 3 ani din viața copilului sunt foarte delicați






Primii 3 ani din viața copilului tău sunt foarte delicați

Foarte important de știut, după primii trei ani de viață, creierul copilului ajunge până la 90% din greutatea unui creier de adult, așa că nu-i de mirare că în acești trei ani copilul iși dezvoltă capacitatea de învățare.


Atunci când părinții le vorbesc, le cântă sau le citesc copiilor, creierul este "pe recepție", adică se creează legături noi între celulele nervoase, iar legăturile vechi se întăresc. Acest proces de dezvoltare a creierului trebuie susținut nu numai printr-o alimentație adecvată copiilor ci și printr-o bună stimulare a simțurilor, cum sunt auzul, văzul, simțul tactil, gustul sau mirosul.
Exemplul părinților este esențial în formarea copilului

Atitudinea pozitivă a părinților față de literatură și de citit în sine este de asemenea un factor ajutător în procesul de învățare, chiar și numai prin entuziasmul arătat de părinti pentru cărti. Copiii care-și văd părintii citind cu plăcere vor învăța astfel că cititul este ceva distractiv și vor fi mai târziu receptivi la învățarea lui în școală.


Orice părinte trebuie să înțeleagă că joaca este de fapt "munca" copilului, iar învățarea este mai ușoară cu ajutorul jocului. Ideile originale nu sunt de lepădat, așa că încurajati-l/ajutati-l pe copil să învețe o poezioară, un cantecel (de ce nu chiar și în altă limbă, fără însă a face o întreagă tevatură din asta) sau chiar să "regizeze" o mică piesă de teatru pentru familie.






Doctorii încurajează cititul poveștilor de către părinți, ca pe o adevărată metodă de stabilire a legăturilor dintre părinte și copil, în plus, cititul poveștilor sau răsfoirea împreună a unei cărți cu poze pentru copii dă prilejul petrecerii unor clipe fericite împreună cu copiii. Părinții nu sunt însă singurele persoane care-i pot citi copilului, mai ales dacă programul lor este încărcat. Bunicii sau orice altă persoană care se ocupă de copil ii pot citi acestuia sau chiar să-i spună povești.



În următorul articol vom afla prin pași mărunți, cum anume putem intra în lumea poveștilor celui mic. Până atunci te invit să faci o călătorie în lumea poveștilor aici.
Cu drag,
Psihoterapeut Florina Pascariu

Sursa: cartea Mama și copilul Ghid de creștere a copilului mic

Dr. A.J.R Waterston

Aceste fotografii superbe au fost realizate de Jolie Photography.

Mulțumim părinților!


vineri, 10 februarie 2017

Hrănește ceea ce dorești să crească

Un bunic s-a aşezat pe o piatră, la soare, lângă râu, cu nepoţelul său. “Spune-mi o poveste” a cerut copilul. “Aceasta este o poveste despre doi lupi” a spus bunicul. “Pe măsură ce creştem uneori simţim că sunt doi lupi în noi care se bat pentru a prelua controlul. Poţi să-ţi imaginezi că primul lup are părul gri şi moale şi o privire blândă, poate chiar un zâmbet cald. Este un lup care îşi arată dinţii foarte rar şi este dispus să stea la urmă pentru ca cei mici să poată mânca. Pe acesta putem să-l numim lupul păcii, blândeţii, bunătăţii, pentru că acest lup crede că dacă toţi trăim în pace unii cu alţii toate animalele şi toţi oamenii ar fi mult mai fericiţi”. “Pentru acest lup, dragostea contează mai mult decât orice altceva. Vezi tu, se ştie că fără dragoste lumea noastră de oameni şi animale ar înceta să mai existe. Existăm pentru că o mamă îşi iubeşte copilul pe care îl îngrijeşte, îl hrăneşte, îl îmbracă, îl adăposteşte, îl apără de rău. Ajungem în această lume ca urmare a iubirii şi ne hrănim cu dragostea care ne-o arată părinţii. Avem nevoie de dragoste şi vieţile noastre sunt mai bogate şi mai frumoase când iubim şi suntem iubiţi.” “Acest lup ştie că bunătatea face parte din dragoste. Când suntem buni cu ceilalţi este posibil – nu întotdeauna se întâmplă aşa – să ne întoarcă binele făcut. Zâmbeşte cuiva şi sunt şanse mari să îţi zâmbească înapoi. Du-te şi ajută pe cineva şi este foarte posibil să primeşti şi tu ajutor când vei avea nevoie. Lupii seamănă cu oamenii şi trăiesc în grupuri. Se amestecă unii cu alţii, şi, în general, se simt mai bine când se bucură unii de alţii şi trăiesc în armonie”. “Dar” continuă bunicul “să ne imaginăm că există un alt lup în haită care nu gândeşte în acelaşi fel. Acest lup are o faţă răutăcioasă şi urâcioasă. Îşi mişcă buzele pentru a-şi arăta ameninţător dinţii la celelalte animale. Când face aşa ele simt frică mai mult decât dragoste şi respect, pentru că acesta este lupul fricii, al lăcomiei, şi al urii. Poate este înfricoşat sau îi este frică de ceva de aceea este tot timpul în gardă. Din nefericire nu a învăţat că fiind aşa de nervos şi agresiv, gândindu-se la cine şi ce urăşte mai mult decât la cine şi ceea ce îi place, cultivă foarte multe sentimente negative în sine şi la cei din jur. Acest lup vrea să fie primul în vreme ce lupul păcii vrea dragoste, bunătate şi vrea binele celorlalţi aşa cum îl vrea pe al său”. “Îţi poţi imagina că dacă cei doi lupi sunt în aceeaşi haită ar putea fi interesant de văzut care iese în faţă. Lupul dragostei, păcii şi al bunătăţii vrea să împartă acele valori cu toată lumea, dar lupul fricii, lăcomiei şi al urii se preocupă doar de sine. El se simte rău şi îi face şi pe cei din jur să se simtă rău”. “Să ne imaginăm mai departe” spuse bunicul, “că cei doi lupi se luptă în interiorul tău”. Micul băieţel s-a uit în sus la bunicul său, cu ochii mari. “Care va câştiga?” a întrebat cu nerăbdare. Bunicul s-a uitat în jos, cu ochii blânzi, şi cu voce liniştită a răspuns: “Cel pe care îl hrăneşti”.
Adaptat după 101 Healing Stories for Kids and Teens de G. W. Burns
Cu drag,
Psiholog Florina Pascariu

miercuri, 18 ianuarie 2017

Când mergem cu copilul la psihoterapeut?


By Psiholog Florina Pascariu

Atunci când copilul spune că îl doare ceva, de exemplu burtica sau gâtul, îl ducem imediat la un medic pentru o consultație. Apoi medicul ne scrie o rețetă cu niște siropuri, iar noi respirăm ușurați pentru că totul este sub control. Știm ce avem de făcut pe viitor ca micuțul să nu mai răcească, îl îmbrăcăm bine, îi asigurăm o alimentație sănătoasă și activități sportive care să-l mențină în formă.

Ei bine se pare că și copiii ca și adulții au probleme de tip emoțional, probleme care reies la suprafață prin anumite comportamente. Acestea putând fi observate la școală, acasă, la cineva în vizită sau pur și simplu la joacă.

Emoția este o experiență mentală complexă, care implică atât corpul, cât și mintea. Emoția este o stare care poate lua forme și trăiri diferite, definite ca exaltare, bucurie, fericire, tristețe, furie, frustrare, etc.

Copiii pot trăi emoții negative intense atunci când:
  
·   sunt foarte timizi și nu se simt suficient de confortabil pentru a vorbi cu familia, cu  prietenii sau cu profesorii lor;
·      simt teama astfel încât nu pot adormi, nu se pot distra sau nu se pot bucura de școală;
·      trec prin stări de tristețe, își pierd brusc pofta de mâncare;
·      au probleme mari acasă și la școală din cauză că simt prea multă furie.
·      afișează semne de comportament violent, agresiv ;

În momentul în care constați că cel mic a început să aibă anumite probleme de tip comportamental și că ele persistă pe termen lung sau că se diversifică, mergi cu el la un psiholog pentru a te asigura că totul este în regulă și că este sănătos.  
Ajută-ți copilul să-si exprime verbal sentimentale. Această atitudine determină copilul să înțeleagă că ești acolo pentru el și vrei să îl ajuți. Uneori singurul lucru pe care copilul îl vrea este să simtă că cineva îl ascultă și îl înțelege. Oferă-i sprijinul emoțional și arată-i că îi înțelegi durerea.

Cu drag,
Psiholog Florina Pascariu
Gamma Institute